Mobilizarea neurodinamică, sau neurală, este o metodă de diagnosticare și de tratament a tulburărilor sistemului nervos mecanic. Prin această metodă se efectuează mișcări specifice ale membrelor, dar și a altor părți ale corpului, care au ca scop mobilizarea țesutului neural. Acesta este supus zilnic unui stres mecanic, cauzat de forțele de presiune, tensiune și frecare. Aceste forțe acționează asupra țesutului neural în timpul mișcărilor obișnuite pe care le efectuăm în fiecare zi.

Cum putem răni sistemul nervos periferic?

Pentru a ajunge la țesutul nervos, nervii călătoresc prin corp cu ajutorul unor tuneluri care străbat mușchii, fascia și oasele. Când acestea prezintă o anumită patologie (contracție, inflamație, rigiditate a țesutului), se poate produce o iritație a țesutului nervos, care duce la durere.

De-a lungul căii trunchiurilor nervoase, există mai multe puncte considerate „zone de conflict”. Acestea sunt locuri în care, datorită condițiilor anatomice speciale ale structurilor din jurul nervului, mișcarea acestuia prin ele poate fi dificilă, uneori fiind chiar prins sau comprimat.

Exemple de “zone de conflict” pot fi: trecerea prin plexul branhial (trunchiuri nervoase care vor inerva în principal brațul) prin mușchii scaleni de la nivelul gâtului, trecerea nervului median prin muschiul rotund pronator în antebraț, tunelul carpian de la încheietula mâinii, punctul în care nervul sciatic trece prin sau pe sub mușchiul piramidal, etc.

În condiții normale, țesutul neural este capabil să se adapteze la toate mișcările pe care le executăm zilnic, însă atunci când corpul nostru este supus unor forțe susținute sau repetitive de tensiune, presiune sau frecare (de exemplu în activități sportive, domestice sau legate de muncă ce se repetă continuu), nervul poate fi afectat:

• Scăderea aportului de sânge și, prin urmare, lipsa oxigenării (ischemie).
• Dacă ischemia se prelungește în timp, consecința poate fi scăderea conducerii impulsurilor nervoase și inflamarea țesutului neural.

În același timp, trunchiurile nervoase pot fi deteriorate după o suprasolicitare, cum ar fi după o luxație de gleznă (nervul peroneal) sau ca o consecință a entorsei cervicale (plexul brahial).

Uneori, în afecțiunile atribuite altor structuri, cum ar fi mușchii (contracții, întinderi, etc.) sau tendoanele (tendinita), în care, teoretic, nu există nici o înțepătură nervoasă, simptomele pacientului pot avea și o componentă de origine neurală, care poate reieși în urma testelor neurodinamice. În cazul în care nu este detectată o componentă neurală, tratamentul se va opri, iar simptomele vor fi rezolvate doar parțial.

Simptome caracteristice afecțiunilor neurale

Unele dintre ele sunt:

• Durere localizată într-o parte sau în toate țesuturile neurale, de obicei intensă, de tipul înțepăturilor sau arderilor;
• Senzație modificată sub formă de furnicături (parestezii), amorțeală sau slăbiciune musculară;
• Durere foarte intensă care poate fi provocată ușor (de exemplu, după o mică mișcare) și care rămâne latentă mult timp după trezire;
• Durerea poate apărea spontan, fără stimulente și poate fi mai intensă pe timp de noapte:
• Există poziții care ameliorează durerea și altele care o înrăutățesc;
• În general, persoana își adaptează poziția, astfel încât să mențină nervul afectat într-o poziție cu tensiune minimă.

Consultația și tratamentul prin mobilizare neurodinamică

• Vom realiza o explorare a „patului neural”, adică a țesuturilor prin care trece și a celor care inervează nervii, care credem că ar putea fi afectați, precum și o palpare a întregii căi a trunchiurilor nervoase cu scopul de a identifica zonele în care există o sensibilizare a nervului, care este prezentată ca răspunsuri dureroase anormale sau exagerate în raport cu stimulul pe care îi efectuăm (alodinie, hiperalgezie).
• Ulterior vom determina prin teste neurodinamice dacă există implicații neuronale sau nu, realizând manevre pe care le numim „diferențiere structurală” (mișcări efectuate într-o anumită ordine, creșterea și scăderea tensiunii nervului și evaluarea răspunsurilor la teste care corespund simptomele pacientului).
• Odată ce a fost identificată o implicare neurală, vom încerca să folosim testele neurodinamice, care stimul mecanic declanșează simptomele pe care ni le descrie pacientul (tensiune, presiune, frecare), cu multă grijă și atenție pentru a nu stresa țesutul nervos. Stimularea simptomelor trebuie să fie minimă.

Tratamentul

În timpul tratamentului aplicăm tehnici de mobilizare neuronală prin exerciții de întindere, sau mișcare cu alunecare, asociate cu masajul țesuturilor care formează patul neural, îmbunătățind încetul cu încetul mobilitatea țesutului nervos, precum și irigarea sangvină, cu scopul de diminuare a simptomelor. Tehnicile aplicate sunt pasive (efectuate de fizioterapeut) sau active (exerciții de pilates medical sau kinetoterapie).